Tirania bunului simţ
Cât de mult contează intuiţiile comune pentru filosofii contemporani? Foarte mult, spune David Papineau, chiar prea mult - până ce devin un fel de tiranie. Filosofia ar trebui să fie cea mai radicală disciplină dintre toate, cea mai deschisă la nou - dat fiind că nu există dogme în interiorul ei; teoretic nu există nici un canon filosofic care să poată constrânge zborul raţiunii. Şi totuşi, observă Papineau, filosofii contemporani - cei analitici mai ales - se apleacă cu atâta zel asupra intuiţiilor comune, se uită cu atâta atenţie la limbajul comun, de parcă ar aştepta să găsească comori de înţelepciune acolo, iar orice dialog speculativ devine imposibil cu ei. Această tendinţă nefercită de a recurge mereu la simţul comun ca la un reper stabil are şi consecinţe regretabile în planul cunoaşterii: mulţi filosofi contemporani sunt depăşiţi pur şi simplu de disputele care au loc în ştiinţa actuală şi nu mai au cum să participe la ele. Este vorba de teoriile fizicii cuantice atât de neintuitive în fond sau de teorii din filosofia minţii. De fiecare dată când li se propune o viziune mai neortodoxă asupra spaţiului sau conştienţei, în loc să o ia în considerare ca o alternativă viabilă, ei se chinuiesc să o distrugă sau să îi conteste rezultatele. La fel este cazul şi cu teorii pur filosofice cum ar fi viziunea lui Parfitt asupra identităţii personale: ele sunt contestate cu vehemenţă şi nimeni nu le ia cu adevărat în serios doar pentru că sunt contrare bunului simţ. Dar s-a descoperit vreodată ceva pornind de la bunul-simţ? El a fost mereu mai mult o piedică în faţa evoluţiei cunoaşterii: intuiţiile de azi sunt dogmele de ieri internalizate. Dacă filosofii se vor cantona în zona aceasta nefericită a simţului comun, s-ar putea ca în curând filosofia să nu mai poată spune nimic interesant.
http://www.philosophersnet.com/magazine/article.php?id=1005

Atunci când filosofia politică e un tur de forţă de la Platon şi Aristotel până la Rawls, Nozick şi MacIntyre, însă înţelegerea fenomenelor politice concrete se pierde printre etichete fără conţinut, iar cele mai răsărite ONG-uri slujesc "cultura" sau "societatea civilă" sau "luptă cu corupţia", devine evidentă o problemă de identitate. Iată un spaţiu public lipsit de puncte de reper solide şi, ca urmare, populat de mulţi somnambuli şi câţiva cameleoni.
Din fericire au început să fie îndeplinite condiţiile de asanare a spaţiului public. Apar şi trebuie să apară entităţi, identităţi publice solide şi asumate. Astfel, după mai bine de 15 ani în care liberalismul autohton s-a redus la resuscitarea tradiţiei "liberale" pre-comuniste, liberalismul începe să devină în sfârşitautentic şi bine conturat în România.
www.liberalism.ro este prima iniţiativă care are ca scop promovarea tradiţiei liberale clasice şi dezvoltările ei contemporane. Fără agendă ascunsă, fără finanţări nerambursabile, liberalism.ro îi aduce pe Mill, Kant, Hayek şi mulţi alţi eroi ai libertăţii într-un dialog răspicat cu Statul, Guvernul, BNR-ul, PNL-ul, cu orice entităţi a căror forţă stă în ignoranţa şi/sau teama cetăţeanului. Deşi este într-o fază incipientă, situl se bucură de un forum foarte activ care reprezintă, probabil, cel mai bun loc în care poţi discuta fructuos probleme politice, economice sau sociale în România şi în care poţi obţine informaţiile căutate. Deasemenea, articolele care apar relativ frecvent oferă opinii închegate şi argumentate. Ele nu sunt apanajul unui grup restrâns şi închis, oricine fiind binevenit să trimită spre publicare propriul articol.
Motivul pentru care am zis numai de bine de liberalism.ro nu este nici pe departe perfecţiunea lui, ci noutatea absolută a iniţiativei, în nişa sa. De fapt, liberalism.ro are aceleaşi merite pe care le are şi Revista cu Filosofie, de a propune o revigorare serioasă a spaţiului public prin iniţiative deschise şi transparente.