Dosar: Filosofie analitică

Ce este pentru tine filosofia analitică?

pagină coordonată de Sorin Costreie,
Facultatea de Filosofie - Bucureşti, costreie@rfil.ro

Introducere

Fragmentele de mai jos au fost date anomin de studenţii anului II în urma solicitării mele de a caracteriza filosofia analitică. De amintit că eu nu le-am spus niciodată ce înseamnă acest lucru, ci doar am încercat să ilustrez prin modul în care am organizat cursul (Curs de filosofia limbajului), prin modul în care "am făcut filosofie la catedră".

Dacă ar fi să caracterizez acum ce înţeleg prin filosofie analitică, aş spune următoarele lucruri:
ea vizează un mod de a face filosofie şi deci, distincţia analitic-continental nu se aplică unor domenii, ci unui stil prin care o filosofie poate fi caracterizată mai mult sau mai puţin ca fiind analitică;
această caracterizare se poate face prin prisma gradului de claritate şi precizie argumentativă la care a aderat autorul;
acest stil argumentativ se bazează pe o metodă de analiză conceptuală, în care un întreg (text, idee, propoziţie, gând...) este 'spart' în elementele lui constitutive, urmând să se stabilească ce rol joacă aceste componente în economia întregului şi cum pot fi ele însele analizate mai departe, fie ca elemente de sine stătătoare, fie să fie disecate mai departe în elemente constitutive.

---

 

Refuzul metafizicii
Cred că este caracteristic orientării de tip analitic refuzul metafizicii. Această caracterizare este dincolo de opoziţia kantiană sintetic analitic. Această orientare cred că îşi are corespondentul în opţiunea nominalistă din cearta universaliilor.

Reziduu, denaturare, materialism

• reziduu al filosofiei autentice

• denaturarea adevăratei filosofii

• abordează false probleme (vulgar vorbind se învârte în jurul cozii)

materialism pur, chiar dacă nu întotdeauna recunoaşte acest lucru
Oare poate fi redus omul doar la latura sa materială, poate fi el comparat cu o maşină? E mult prea aridă şi rece filosofia analitică (dacă poate fi numită “filosofie” în înţelesul adevărat al cuvântului “philia” şi “sophia”) pentru sufletul omului. Pierdere inutilă de timp şi energie este filosofia analitică.

Ce se învaţă la facultate
Filosofia analitică, în urma cursurilor urmate în anul I şi II, devine oarecum sinonimă cu pragmatismul, cu analiza riguroasă, cu cercetarea problemelor care ţin de aspecte ştiinţifice, o filosofie preocupată de noţiuni stricte, de principii verificabile, care interacţionează în mare măsură cu ştiinţa.

Orizonturi limitate
Filosofia analitică e o pseudo-filosofie, expresia perfectă a mentalităţii moderne, materialiste, cu orizonturi limitate şi risipită în detalii nesemnificative şi neesenţiale. Pretenţiile acesteia de ştiinţificitate şi seriozitate a cercetării mi se par ridicole. Ea este atât de artificială încât nu are nici o legătură cu realitatea autentică, vie a omului, cu dimensiunea lui de fiinţă spirituală şi cu sensul vieţii sale. Filosofia analitică îmi pare un simplu mod de a te ocupa de consituţia, de structura năvoadelor şi a pierde din vedere pescuitul, cum spunea un mare scriitor şi poet.

Manieră şi metodă
Filosofie analitică: specificitatea nu ţine de obiectul cercetat, ci de modul în care obiectul este cercetat. opţiune către o anumită rigoare, atenţia la folosirea cuvintelor, la felul în care lucrurile sunt spuse.

Metoda de lucru argumentativă
Sunt reticentă în a folosi sintagma de “filosofie analitică” pentru a mă referi la anumite domenii ca făcând parte din filosofia analitică. Sunt reticentă deoarece nu cred că anumite subdomenii nu includ lucrări care în totalitatea lor să poată fi înglobate sub această sintagmă. De exemplu “istoria filosofiei” pare a fi un subdomeniu care nu are ce căuta în familia “filosofie analitică”. Însă am întâlnit lucrări care deşi prezintă o abordare istorică a temei sau presupun, pornesc de la săpături istorice, creează o lucrare “analitică”. Am în minte lucrări precum cea a lui Adams despre Leibniz, sau a lui Scott Soames pe Kripke care propun o reconstrucţie a poziţiei filosofice respective dar presupunând şi vehiculând o interpretare şi a căror miză este dincolo de o “descriere acurată” a poziţiei respective. Ceea ce mi se pare a fi propriu filosofiei analitice este metoda de lucru, o metodă care caută să legitimeze prin argumente un anumit punct de vedere.

Legătura limbaj-realitate
O preocupare ce caută structuri în limbaj pentru a le pune în legătură cu structuri din realitate sau alte domenii.

Studiu realist britanic
Filosofia analitică este acea parte a filosofiei care se ocupă cu un studiu mai realist asupra fundamentelor cunoştinţelor noastre. Este oarecum opusă filosofiei continentale şi are ca leagăn Marea Britanie.

Despicarea cu sens a firului în 4
Filosofia analitică e acel nou stil de filosofie care se poate recunoaşte în momentul în care îl vezi/auzi după modalitatea de abordare, de analizare, de despicare a firului în n+1 unde n (număr natural pozitiv) >1, după cât te ţin puterile. Dificultatea de a depăşi filosofia analitică e implicată tocmai de ceea ce spun mai sus (unde mai sus nu are nici o legătură cu transcendentul, ci cu rândurile de deasupra acestuia).
Ceea ce mi se pare relevant pentru descrierea a ceea ce este filosofia analitică este metoda abordată şi nu subiectele, cum sunt în filosofia tradiţională. Cu toate că s-au conturat nişte subiecte clasice şi în acest domeniu nu asta le face să aparţină filosofiei analitice. Cu toate că unul din aceste subiecte clasice este problema înţelesului, această dezbatere despre înţeles nu m-a făcut să înţeleg.
Un motiv (poate chiar motivul) pentru care am ales filosofia a fost dorinţa mea de a înţelege Această dorinţă trebuie să fie înţeleasă ca preluare din filosofie a unor structuri de gândire, pe care le pot interioriza şi folosi apoi. Nu cred că am reuşit să preiau vreo astfel de schemă de la autorii studiaţi, poate un pic de la Kripke dar mai ales pe filieră ontologică. Presupun însă că în urma lecturilor accentuate din filosofia analitică îţi vei însuşi această metodă şi asta va sta drept structura de gândire pe care o caut eu.
Dacă nu prind ce este acel ceva care motivează această metodă a filosofiei analitice, toate discuţiile par neinteligibile şi fără sens.


Notă: Intertitlurile aparţin redacţiei

---

Ce este pentru ei filosofia analitică?

 

 

 

Termenul filosofie analitică e uşor ambiguu şi are cel puţin trei sensuri în general: de doctrină, metodă şi tradiţie

1. doctrinele numite cel mai des „filosofie analitică” sunt pozitivismul logic şi atomismul logic; mai general, termenul poate însemna filosofia limbajului comun, filosofia simţului comun sau un amestec al celor două. Această folosire avea sens cam până în anii 50 când cei mai proeminenţi filosofi analitici erau angajaţi în câteva programe de cercetare asemănătoare şi susţineau teze similare; dar acuma sensul acesta este înşelător pentru că foarte puţini din filosofii analitici contemporani mai aderă la vreuna din acele şcoli, ca să nu mai vorbim de toate odată.

2. metoda filosofiei analitice este o abordare generalizată a filosofiei. Iniţial asociată proiectului analizei logice a limbajului, azi ea pune accentul pe argumentare şi demonstraţie, evitarea ambiguităţilor şi atenţia pentru detalii. Astfel multe subiecte de cercetare filosofice au devenit specializări înguste şi  precise, iar scrierile au devenit mult mai tehnice decât erau în trecut. Mulţi critici ai filosofiei analitice spun că ea ar fi dus şi la îndepărtarea filosofiei de scopul ei iniţial, cercetarea „sensului vieţii”. Pe de altă parte ea a adăugat rigoare şi precizie ceea ce a dus la posibilitatea dezbaterilor, numărul filosofilor care vorbesc unul pe lângă altul a scăzut.

3. tradiţia filosofiei analitice a început cu Gottlob Frege, Bertrand Russell, G. E. Moore şi Ludwig Wittgenstein la începutul secolului XX; ea îi inculde pe toţi cei care lucrează în maniera lor. E caracterizată, firesc, de efortul de a clarifica problemele filosofice prin analiză logică şi rigoare, adică prin metodă (vezi 2)

(Wikipedia)

 

comenteaza acest articol pe Forum