Despre Zombie şi alţi demoni

de Alexandra Varga, Filosofie - Bucureşti, Master

 

          Cine sunt zombie in genere?
 

     Zombie-ul a devenit în ultima vreme unul dintre personajele cu cele mai multe apariţii în discuţiile filosofice. Dacă ne gândim la cât de en vogue a devenit filosofia minţii faţă de deja desuetele metafizici sau etici, e destul de uşor de înţeles rolul principal pe care îl îndeplinesc o mulţime de specii de zombie. Cine este, totuşi, acest personaj misterios şi în ce rol apare el? Cel mai simplu răspuns ar fi că este un fel de vajnic apărător al dualismului. Sau, dacă vrem să fim mai rezervaţi în afirmaţii, cel puţin un mare semn de întrebare pentru orice doctrină materialistă. Aceasta ar fi concepţia “ortodoxă”.
O definiţie mai puţin strictă ar fi că acesta e din multe puncte de vedere asemănător nouă, oamenilor, doar că îi lipseşte ceva. În acest sens, computerul înşelător al lui Turing este un zombie în sensul că e o creaţie umană, deci lipsită de inteligenţă “natural umană”. În acelaşi fel şi omul închis în camera chinezească a lui Searle poate fi considerat un zombie în privinţa cunoaşterii autentice a limbii chineze. Aş spune deci că zombie sunt entităţi foarte asemănătoare nouă, dar care nu au una din trăsăturile considerate foarte importante pentru noi. O bună analogie ar fi cea cu jocurile din cărţile pentru copii, în care sunt alăturate două imagini aparent identice dar între care sunt totuşi diferenţe observabile la o privire mai atentă.

Cine este Zombie?
Ştiind acum cam la ce ne referim prin zombie, să ne închipuim un reprezentant al speciei numit simplu chiar Zombie. Să mai presupunem că elementul care-l face să aparţină acestei clase, şi nu celei a oamenilor, e faptul că îi lipseşte qualia. Altfel spus, Zombie e întru totul asemănător mie, fizico-chimic şi funcţional, doar că el nu ştie cum e să fii Zombie, în timp ce eu ştiu cum e să fii Alexandra; el nu ştie cum e să simţi parfumul J'adore, în timp ce eu ştiu etc. Zombie e altfel decât mine pentru că nu are tocmai acea caracteristică pe care mulţi o văd ca esenţială pentru specia umană capacitatea de a şti cum e să fii ceva, sau cum e să ai o anumită experienţă. E altfel şi decât Zombie Pseudochinez sau Zombie Turing, în sensul că acestora le lipsesc calităţi umane clare din punct de vedere conceptual, sau dacă nu clare, cel puţin cu o existenţă certă (i.e. inteligenţa, capacitatea de a înţelege). Unii ar spune chiar că Zombie nici nu are sens, pentru simplul motiv că a vorbi despre qualia nu are sens. Şi totuşi, având în vedere că domeniul filosofiei minţii e străbătut de termenul magic “qualia”, să pornim de la o concesie, acceptând de dragul argumentului că Zombie e ca mine în sensul că poate mirosi J'adore, dar diferit de mine în sensul că nu poate simţi cum e să fii asaltat de aroma aceea amăruie. Foarte important e să precizez că Zombie nu e un alien, tipul personajului de extraterestru din filmele SF, ci un fel de alter ego al meu, care doar nu are qualia (presupunând că eu aş avea…).
Să ne închipuim acum că Zombie locuieşte în casa de vis-ŕ-vis ţi că mai tot timpul citeşte filosofie, literatură, ştiinţă, pe scurt, e un Zombie extrem de cultivat şi posedă o cantitate impresionantă de informaţii. În timpul liber, pentru relaxare, priveşte la ce se întâmplă pe balconul meu şi uneori scrie despre asta. La un moment dat, foile scrise de el ajung la mine. Întrebarea care se pune este dacă în urma citirii lor, eu îmi pot da seama că e vorba de Zombie şi nu de nişte pagini uitate din propriul meu jurnal, scris într-o formă postmodernă la persoana a IIIa.
Iată o mică mostră din scriitura lui Zombie: După ce îi jucase nenumărate feste lumina, acum, că părea mai puternică, se decisese parcă să n-o mai lase să-i scape. Ieri, spre exemplu, l-a deschis larg, pe geam (şi ce ştiu eu mai ce… aici aş începe să speculez) şi a început să ţopăie cu un aparat foto în mână. Invoca poate vreun spirit, trăgea de lumina aia cu o mentalitate mistică? Aşa aş spune… Azi şi-a pus şi ochelarii de soare. Se comportă “ca şi cum”. Probabil că ştie ea cum e să fie vară, şi, vrând să fie, se comportă ca şi cum ar fi. Interesant raţionament! Am putea spune în urma lecturii acestei bucăţi că cel ce a scris-o are sau nu qualia (repet, aceasta e distincţia esenţială după care Zombie a fost construit)? În general, citind o carte (am în vedere arta drept întreprindere prin excelenţă a Omului), am putea oare spune dacă cel ce a scris-o posedă sau nu aceste însuşiri magice prinse sub numele de qualia? Oare un Zombie Dostoievski, fiind perfect informat şi deţinând toată cunoaşterea despre natura umană din alte cărţi, ne-ar fi putut înşela făcându-ne să credem că Prinţul Mishkin e o plăsmuire a unei minţi omeneşti?
Chiar presupunând că întrebarea astfel formulată duce la speculaţii nedorite, să revenim la exemplul prozei semi-artistice a lui Zombie. Ceea ce susţin e că un judecător uman nu ar putea face distincţia între cineva care are şi cineva care nu are qualia. Eventual ar putea considera că cel ce scrie are latura emoţională insuficient dezvoltată, dar a spune “cel care a scris asta nu poate avea qualia!” nu e o concluzie la care să se poată ajunge raţional, ci poate doar ghicind.

Zombie sau om ... contează?
Pentru Zombie Turing sau Zombie Pseudochinez, indiscernabilitatea duce la interesante concluzii filosofice, în funcţie de creditul acordat experimentelor şi de paradigma din care acestea sunt judecate. Cert e că poveştile sunt constructive pentru a putea operaţionaliza mai clar concepte precum inteligenţa sau capacitatea de a înţelege. Având în vedere însă distincţia între aceste personaje şi Zombie, amintită încă de la intrarea sa în scenă, poate că tocmai de aceea concluzia experimentului din care face parte e mult mai simplă decât în cazul celorlalte. Anume, că această proprietate obscură (ocultă chiar, ar spune unii) pe nume qualia nu e ceea ce ar trebui să ne intereseze.
Qualia are o poveste paradoxală deşi ea pare să denote exact ceea ce are fiinţa umană mai autentic, totuşi se pare că a vorbi despre ea nu se poate face în termeni prea clari. E ca un fel de esenţă a ceva care, chiar dacă există, e atât de greu de prins într-o discuţie argumentativă (să-i spunem filosofică) încât nu foloseşte, practic, deloc. Atunci, e normal să ne întrebăm de ce atâta zgomot pentru nimic…
Şi “nimic” nu conţine aici ascunse presupoziţii materialiste. Ci are mai degrabă un sens funcţional qualia nu ne ajută să dăm explicaţii, chiar dacă îi acceptăm existenţa, şi nici măcar nu e suficient de clarificat conceptul încât să reprezinte realmente o diferenţă specifică faţă de ceva de altă natură (după cum arată experimentul cu Zombie).

Cu qualia sau fără... contează?
Concluzia care s-ar putea trage de aici este lipsa de relevanţă filosofică a întrebării daca există sau nu qualia. David Chalmers, cartezianul de renume din domeniul inteligenţei artificiale, susţine distincţia dintre problema uşoară privind conştiinţa umană şi problema grea. Deşi problemei uşoare ne e destul de simplu să-i dăm de capăt prin explicaţii structuralo-funcţionale, rămâne totuşi problema grea, anume exact cea care explică acest caracter fenomenal calitativ (zică-se) ireductibil al experienţei subiective.
Atât timp însă cât nici măcar nu ne este foarte clar ce avem de explicat, de ce să ne încăpăţânăm în continuare să căutăm explicaţii? Mai precis, de ce neapărat în cadrul discuţiilor filosofice. Aproape două milenii oamenii s-au contrat în privinţa existenţei lui Dumnezeu, până când Kant a propus dizolvarea discuţiei, incluzând problema printre antinomiile raţiunii pure. Conştiinţa ca fiind formată din numeroase qualia pare a fi o astfel de problemă. Argumentele dualiştilor şi materialiştilor par condamnate în veci să se finalizeze prin apel la intuiţii lui Chalmers i se pare evident că există qualia, lui Dennett evident că nu există. În aceste condiţii, având în vedere şi imposibilitatea distingerii între ceva care are şi ceva care nu are qualia, propun totuşi ca Chalmers şi Dennett să lase discuţia a fi “soluţionată” mai degrabă de artişti sau profeţi.
Despre unele lucruri se cuvine să se tacă, sau cel puţin filosofii ar trebui să tacă. Iar conştiinţa pare unul dintre ele. O discuţie filosofică fructuoasă în termenii tradiţionalei dihotomii materialism (qualiafobi) dualism (qualiafili) nu pare să aibă şanse. Despre o entitate definită ca fiind esenţial subiectivă, qualia adică, e nevoie pare-se de o formă de descriere fără pretenţii de obiectivitate. Şi chiar dacă şi în această privinţă există numeroase discuţii, totuşi e de bun simţ să acceptăm că arta are mai puţine astfel de pretenţii.
Tocmai de aceea, Zombie despre care am vorbit ar fi relevant filosofic doar pentru a dizolva o problemă, a o scoate din aria de studiu a filosofiei, fără ca aceasta să fie o întreprindere procustiană. Pe de altă parte, ar putea fi interesant să citim romanul din mintea sa lipsită de qualia despre comportamentul Alexandrei Varga, fata care are qualia…

 

comenteaza acest articol pe Forum