COLOCVIUL INTERNAŢIONAL DE FILOSOFIE ANALITICĂ

Interview with Kit Fine. For the English Version, go here

Logică şi filosofie

Interviu cu Kit Fine

 

“Filosoful bun gândeşte clar”

 

Cariera dumneavoastră de profesor şi cercetător în logică şi filosofie se întinde de-a lungul a mai mult de 30 de ani. Ne puteţi spune câteva dintre principalele interese care v-au motivat?

Cred că principalul meu interes a stat în metafizică. Am dorit să înţeleg natura generală a realităţii dar am avut totodată un puternic interes pentru logică şi matematică. Cred că acestea sunt interesele principale care mi-au motivat lucrările realizate.

 

În articolele publicate, explicaţi deseori foarte atent despre ce nu vorbiţi şi deseori aduceţi obiecţii unor teorii, ca fiind probabil suficiente, dar nu şi necesare. Spune filosofia prea mult?

         Sunt în general de părere că trebuie să spui atât de puţin cât e nevoie pentru scopurile curente. Cred că deseori obiecţiile mele priveau faptul că autorii respectivi spuneau mai mult decât aveau nevoie să spună. Asta poate fi o cale de a atinge claritatea conceptuală şi totodată o cale de a face clar ce este în dezbatere, putem vedea că anumite chestiuni colaterale nu fac obiectul dezbaterii.

         Cred aşadar că filosofii trec deseori dincolo de ce au de fapt nevoie pentru scopurile curente. Dacă doriţi, o bună parte a lucrărilor mele sunt străbătute de o concepţie foarte puristă despre ce trebuie făcut în filosofie. 

 

Credeţi aşadar că, la fel ca matematica, filosofia se ocupă cu adevărul ?

         În viziunea mea, disciplina filosofiei se ocupă cu adevărul iar argumentarea este una dintre principalele căi pentru atingerea adevărului. Este posibil ca alţi filosofi să aibă o concepţie diferită asupra subiectului şi a modului în care el trebuie făcut.

 

Care este diferenţa, în viziunea dumneavoastră, între „good philosophy” şi „bad philosophy”?

         Filosoful „bun” gândeşte clar. Filosoful „rău” nu. Aşadar distincţia nu se referă, pentru mine, la ce susţii, ci la cum gândeşti.

 

Aceasta în urma accentului pus pe logică ?

Logică în sensul cel mai larg. Poţi gândi bine fără să ştii logică.

 

Potrivit definiţiei de mai sus, este filosofia continentală contemporană - hermeneutica, post structuralismul  -, „bad philosophy” ?

         În viziunea mea, acel tip de filosofie nu este bine făcut. Cred că majoritatea autorilor de acel tip nu gândesc bine. Nu se fac atât de clari cum ar trebui, nu argumentează bine.

         Eu am o viziune despre cum ar trebui să fie un bun argument filosofic. Un argument ar trebui să aibă ca ţintă formarea de convingeri, să înduplece chiar şi o persoană sceptică. Recunoaştem cu toţii ce este un bun argument în matematică. Deşi nu este la fel de uşor de spus ce e un bun argument în filosofie, cred că există totuşi standarde. Văd două cerinţe principale: trebuie să fie rezonabil de clar ce spui cu fiecare pas şi trebuie să fie rezonabil de clar ce va urma din ceea ce deja ai spus. Bineînţeles, cele două cerinţe sunt corelate, căci e dificil de ştiut ce urmează într-un argument dacă nu eşti rezonabil de clar în ceea ce spui.

 

Ce credeţi despre ultima parte a operei wittgensteiniene ? Se potriveşte în aceste standarde?

În viziunea mea, ea nu se potriveşte, prin urmare nu sunt un mare fan al acestei părţi din Wittgenstein dar ea atrage mulţi filosofi pe care îi respect.

 

Ce fel de relaţie generală vedeţi între logică formală şi filosofie?

         Logica este de ajutor filosofiei în multe feluri, la fel cum matematica este de ajutor fizicii. Cu siguranţă ea te poate ajuta să gândeşti mai bine şi să vezi mai clar care sunt argumentele. Pentru a da un exemplu, ar fi foarte greu să înţelegem adecvat argumentul ontologic şi diferitele versiuni ale acestui argument care gravitează în jurul ‚existenţei’, fără un anumit ajutor din partea logicii.

         Filosofia deseori se ocupă cu diferenţe foarte subtile în formularea enunţurilor, cu forme subtile de argumentare iar logica poate ajuta la scoaterea lor în evidenţă. În linii mari, o pot considera un instrument.

 

 

  “Nu cred că avem încă o logică deontică adecvată”

 

În timpul Colocviului, aţi exprimat o îndoială în ceea ce priveşte legătura dintre conceptibilitate şi posibilitate metafizică. În acelaşi timp, intuiţia că lucrurile ar fi putut sta altfel poate fi văzută drept una dintre bazele logicii modale. Dacă abandonăm această intuiţie, care mai este interesul în logica modală?

         În viziunea mea, conceptibilitatea nu este o cale sigură către posibilitate; poate părea conceptibil ca P fără să fie posibil metafizic ca P. Cred totuşi că, deşi nu este o cale sigură, conceptibilitatea este un bun ghid către posibilitate. Dacă ceva pare conceptibil şi nu există nici un argument contrar, înseamnă că ai un bun motiv să crezi că el este posibil. Este o poziţie foarte necizelată, dar cred că ceva de genul acesta este adevărat.

         De fapt, problema nu vizează modalităţile, ci modul în care ajungem să cunoaştem adevărurile modale. Unele adevăruri modale privesc posibilităţile, altele privesc necesităţile. Conceptibilitatea este relevantă doar pentru cunoaşterea posibilităţilor. Cu siguranţă avem o asemenea cunoaştere şi o avem în principal în urma dovezilor aduse prin conceptibilitate.

 

În legătură cu relaţia între logică şi filosofie, de unde provine identitatea dintre „posibil” şi „non - necesar să nu...” ?

         Aceasta este chiar o problemă de demarcaţie. Unde începe logica şi unde se încheie ea, unde începe filosofia şi unde se termină ea? Cred că într-o concepţie restrânsă a logicii, s-ar putea spune că identitatea respectivă nu-i aparţine. Într-o concepţie mai largă, ea i-ar aparţine. Am putea avea aici o problemă reală, depinde de concepţia noastră asupra logicii.

         Se consideră de obicei că logica se ocupă cu aspectele formale ale raţionării. Cred aşadar, dacă am spune că ceva e roşu dar nu e şi verde, n-am spune o chestiune logică. Pe de cealaltă parte, dacă spunem că „Toate lucrurile sunt A” este echivalent cu „Nu este cazul să existe un lucru care să nu fie A”, asta este o chestiune logică. Într-un sens, al doilea exemplu este formal iar primul nu. Dacă mă întrebaţi acelaşi lucru despre „cu necesitate” ca fiind echivalentul lui „imposibil să nu”, cred că putem simţi o tensiune; într-un sens pare că noţiunile de „necesitate” şi „posibilitate” sunt formale la fel cum sunt toţi cuantorii, dar într-un alt sens ele nu sunt aşa de formale. Aşadar, este o problemă delicată.

 

Există mai multe feluri de logici filosofice (logici temporale, deontice, modale etc). Ar putea fi ele unite într-un aşa-numit ‚limbaj filosofic’ al tuturor problemelor la care logica este de ajutor?

Putem să lucrăm asupra fiecărei logici, una câte una, şi apoi să lucrăm la combinarea acestor logici. Presupun ca ne-am putea îndeplini sarcina; poate că există temeiuri principiale pentru care nu am putea-o încheia. Nu ştiu cum să răspund la această întrebare, deşi cred că este o întrebare interesantă. Oricum, suntem foarte departe de a avea o viziune clară asupra diferitelor logici individuale.

 

Care credeţi că sunt principalele dezvoltări pentru viitor în domeniul logicilor filosofice?

         Cred că ‚acţiunea’ se desfăşoară acum la intersecţia logicii modale cu logica temporală., logici utilizate în informatică şi inteligenţă artificială. Ele s-au dovedit foarte folositoare atât pentru calculatoare, în înţelegerea comportamentului programelor, cât şi pentru inteligenţa artificială, în dezvoltarea unui model formal al raţionamentelor umane pe care calculatorul să-l poată folosi. Aici se desfăşoară acum cea mai mare parte din muncă.

         Eu cred totuşi că aceste zone ale logicii au şi o mare însemnătate filosofică. Pentru a da un exemplu, eu nu cred că avem încă o logică deontică adecvată, una care ar putea fi într-adevăr folosită în scopurile eticii sau care ar ajuta în discutarea problemelor etice.

 

  “Necesităţile metafizice sunt acelea care apar din identitatea lucrurilor”

 

În articolele dumneavoastră, folosiţi o distincţie între viziunea pre- şi post-  kripkeană asupra necesităţii. Care ar fi principala diferenţă adusă de Kripke ?

         Cred că principala diferenţă a stat în ideea de a lua în serios necesitatea de re, necesitatea lucrurilor sau obiectelor. Înainte de Kripke, nu se lua în serios ideea că un obiect ca obiect poate avea în mod necesar anumite proprietăţi. Există o întreagă istorie a filosofiei ce ilustrează scepticismul faţă de o asemenea idee. Kripke ne-a clarificat că există întrebări inteligibile despre proprietăţile necesare ale obiectelor, că aceste întrebări merită să fie abordate şi că ele sunt de fapt importante pentru filosofie. Nu este singura, dar aceasta este pentru mine diferenţa majoră între epoci.

 

În articolul „Varieties of necessity” aţi accentuat ideea potrivit căreia există trei tipuri de ‚necesitate’ : metafizică, naturală şi normativă şi că încercările de a reduce oricare dintre tipuri la un altul nu pot avea succes. Poate pluralismul modal al dumneavoastră să acomodeze încă şi mai multe tipuri de necesitate?

         Da, în principiu poate. Nu sunt angajat a priori faţă de existenţa a doar trei forme fundamentale. Pur şi simplu, am încercat să reduc diferitele noţiuni de necesitate la alte forme de necesitate şi cele trei noţiuni au fost cele pe care nu le-am mai putut reduce. Cred că am menţionat într-o notă de subsol posibilitatea ca o noţiune de necesitate istorică (potrivit căreia

trecutul a fost necesar dar viitorul nu este astfel) să fie adăugată la listă; filosofii mai imaginativi decât mine pot propune în continuare unele noi!

 

Filosofia lucrează cu necesitate normativă ?

         Cred că principiile etice, cel puţin atunci când sunt formulate în formă categorică, trebuie să aparţină necesităţii normative. Dar nu este treaba filosofilor să producă principii etice. Din nou, avem aici o problemă de demarcaţie şi probabil, filosofia concepută larg ar putea include asemenea chestiuni în consideraţiile lor etice profunde.

         Însă, cred că în metafizică şi în alte ramuri ne-normative ale filosofiei, toate propoziţiile trebuie să fie valabile cu necesitate metafizică. Ele trebuie să fie deasemenea a priori. În acest sens, văd filosofia similară matematicii.

 

Există o poziţie filosofică, pornind de la Kripke şi faimoasă în Putnam, de a spune că există propoziţii necesare care sunt a posteriori. Sunteţi de acord cu Putnam?

         Cred că există adevăruri necesare a posteriori, doar că ele nu aparţin filosofiei. Aşadar, „Apa este H2O” nu este un enunţ filosofic. Bineînţeles, noi filosofii putem să lucrăm cu el, nu afirmându-l ci folosindu-l ca exemplu. Există însă un enunţ filosofic apropiat, care spune „Dacă apa este H2O, atunci în mod necesar apa este H2O” şi acesta este un enunţ necesar a priori, în viziunea mea.

 

Cu ce fel de necesitate lucrează logica deontică?

         Logica deontică ar trebui să lucreze cu noţiunea de „ce ar trebui să fie cazul”. i, dacă doriţi, asta este  un fel de necesitate; un fel de „trebuie” ca în „trebuie să faci asta”. Dar eu mă refeream la necesităţi aletice ce exprimă adevăruri necesare. Când spui că trebuie să faci asta, nu socoteşti drept adevăr necesar că l-ai face. Aşadar, această necesitate nu e în aceeaşi tabără cu celelalte.

 

Referindu-ne la articolul dumneavoastră „Essence and modality”, dacă nu prin mijloacele logicii modale, cum vă gândiţi să capturaţi semnificaţia „esenţei”?

         Mulţi autori au vrut să înţeleagă noţiunea de ‚esenţă’ ce este un lucru-, în termenii noţiunii de ‚necesitate’ şi eu am inversat această înţelegere tradiţională. Cred că trebuie să înţelegem necesitatea în termenii esenţei.

         Pentru mine, necesităţile metafizice sunt acelea care provin din identitatea lucrurilor. Ajungem la concepţia noastră asupra a ce este necesar în urma unei înţelegeri prealabile a ceea ce lucrul este.

 

Ne puteţi spune mai mult despre cum înţelegeţi expresia „ceea ce lucrul este” ?

         Mi se pare o distincţie foarte intuitivă. Dacă întreb de exemplu „Ce este dreptatea?” şi tu îmi răspunzi „Dreptatea este ceva ce a fost mult discutat”, s-ar putea să spui adevărul dar toată lumea ar recunoaşte că acesta nu este un răspuns la întrebare. Nu îmi spui ce este dreptatea. Dacă spui „Dreptatea este corectitudine”, ei bine, cel puţin eşti unde ar trebui să fii,  ce spui s-ar putea să fie relevant pentru ce este dreptatea.

         Pare să fie o distincţie foarte clară între trăsăturile unui obiect care ne spun ce este el, în înţelesul semnificativ filosofic al expresiei, şi cele care nu ne spun aşa ceva, care ne spun cum este el, dar nu ce este. Dacă îmi cereţi să explic în termeni mai fundamentali această distincţie, nu sunt sigur că pot, dar mi se pare clar că este o distincţie aici.

 

În acelaşi articol, aţi abordat şi problema ‚semnificaţiei’. Este pentru dumneavoastră ‚esenţa’ acelaşi lucru cu ‚semnificaţia’?

         ‚Esenţa’ nu este acelaşi lucru cu ‚semnificaţia’, ci există o legătură strânsă între ‚esenţă’ şi ‚semnificaţie’. Deci, dacă doriţi, relaţia între esenţă şi necesitate este analogă relaţiei între semnificaţie şi analiticitate şi la fel cum nu ar trebui să se înţeleagă esenţa în termeni de necesitate ci necesitatea în termeni de esenţă, nu ar trebui să se înţeleagă semnificaţia în termeni de analiticitate, ci analiticitatea în termeni de semnificaţie.

         Cred deasemenea că există o conexiune mai apropiată, nu doar o paralelă; spunând care este semnificaţia (meaning n.t.) unei expresii, se spune de fapt ce este expresia. În alţi termeni, este parte a esenţei unei expresii dotate cu sens faptul că ea înseamnă ceea ce înseamnă. Dacă doriţi, ‚semnificaţia’ ar fi un caz special de ‚esenţă’.

 

“Nu ne preocupă cum este realitatea, ci cum ar trebui să fie”

 

Presupunem de obicei că oamenii de ştiinţă astăzi nu folosesc noţiuni precum „esenţă”. Ar trebui câmpurile conceptuale ale ştiinţei şi filosofiei să păstreze o strânsă legătură?

         Avem o concepţie foarte clară asupra conceptelor folosite de matematicieni, lor le putem formaliza teoriile. Pentru mine, este de fapt foarte neclar ce concepte folosesc oamenii de ştiinţă. Filosofii deseori fac afirmaţii dogmatice în această privinţă. Parte a dificultăţii este faptul că ştiinţa nu este doar o teorie abstractă, legătura sa de un anume fel cu realitatea este chiar o parte din conţinutul său. Apoi, metoda ştiinţei nu este doar o metodă a demonstraţiei, cum este în matematică, aşa că nu prea ştim ce concepte ar putea fi implicate în metoda ştiinţifică, deşi rezultatele ştiinţei pot fi formulate într-un limbaj foarte auster. Probabil, pentru a înţelege cum ajung oamenii de ştiinţă la concluziile lor, trebuie să depăşim acest limbaj auster. Prin urmare, nu este deloc clar pentru mine că am avea o înţelegere suficientă a ştiinţei pentru a concluziona că ea nu foloseşte noţiuni înrudite cu ‚esenţă’ sau ‚necesitate’.

         Se poate întâmpla ca oamenii de ştiinţă să formuleze un model matematic al teoriei ştiinţifice dar acesta nu este decât un model, nu exprimă el însuşi conţinutul viziunii ştiinţifice. Pentru a da un exemplu, s-ar putea crede că stă în conţinutul ştiinţei ca legile şi enunţurile sale să ţină cu un fel de necesitate, pentru a putea fi aplicate la situaţii contrafactuale. Acest lucru nu poate fi parte din formalismul matematic în care teoria ştiinţifică e formulată dar încă se poate crede că este o parte a conţinutului ştiinţei.

 

Am discutat mai devreme cum că filosofia se ocupă cu adevărul şi că ea ar fi o cercetare mai fundamentală. Referindu-ne la rezultatele ştiinţifice bine-cunoscute de filosofi, de exemplu principiul nedeterminării al lui Heisenberg, poate ştiinţa schimba filosofia?

         Acele rezultate au trezit un interes filosofic enorm şi ele au fost folosite într-o mulţime de moduri în filosofie. Unii sugerează să renunţăm la logica clasică standard. Totodată, ele au fost văzute ca relevante pentru problema liberului arbitru. Bineînţeles, ele mai sugerează că universul s-ar putea să nu fie determinist şi mulţi filosofi au sugerat că ar trebui să luăm în serios ideea probabilităţilor obiective, probabilităţi ce îşi au locul lor în lume. i aş putea continua.

         Totuşi, există un sens în care dacă faci filosofia ştiinţei, faci filosofie aplicată sau reflecţie filosofică asupra lucrurilor realizate în alte domenii. Probabil că filosofia matematicii este într-o situaţie similară. Eu am o concepţie puristă a filosofiei, care, la cel mai fundamental nivel, ar putea fi făcută fără a trebui să importe material din alte discipline. Dar îmi dau seama că este foarte nerealist în multe cazuri să crezi că   s-ar putea ajunge la o asemenea filosofie fundamentală. Dacă doriţi, la fel cum logica ar trebui să fie pregătită pentru orice fel de afirmaţie, filosofia la nivelul său fundamental ar trebui să fie pregătită pentru orice fel de teorie posibilă asupra naturii ultime a realităţii. La cel mai fundamental nivel, nu ne preocupă cum este realitatea, ci cum ar trebui să fie.

 

Cineva ar putea să spună că subiectele filosofice discutate sunt irelevante pentru simţul comun şi viaţa obişnuită a oamenilor. Care este, în viziunea dumneavoastră, importanţa de a discuta chestiuni filosofice?

         Cred că aceste chestiuni au interes în ele însele. Toate acestea trebuie să conducă înspre ceva. Probabil stă în natura umană să ne dorim să înţelegem lucrurile. Filosofia este o parte din încercarea de a înţelege. Dar, observăm apoi, încercarea de a înţelege lucrurile poate fi deseori foarte utilă în alte feluri şi într-adevăr, filosofia limbajului a fost foarte folositoare lingvisticii, inteligenţei artificiale, psihologiei şi aşa mai departe.

         Există de obicei legături între filosofie şi subiecte sau interese mai practice, dar ele tind să fie mai curând accidentale, la fel ca şi în cazul matematicii pure. Deseori lucrăm la un nivel de abstracţie ridicat aşa că influenţa asupra lucrurilor practice este foarte indirectă.

 

N-ar trebui să fie teoriile filosofice accesibile marelui public ?

         Cred că majoritatea oamenilor au interese filosofice, cred că ar fi o persoană ciudată aceea care nu s-a gândit la obiectivitatea eticii, dacă suntem liberi în mod autentic sau dacă ştim în genere ceea ce pretindem că ştim.

         Aceste interese nu se pot dezvolta nicicum dacă nu sunt  cultivate. Societatea nu le încurajează. Sămânţa a fost aruncată dar pământul e sterp; tot ce putem spera e ca pământul să fie mai puţin sterp în viitor.

 

Purtăm această discuţie în Bucureşti, după Colocviul anual de filosofie analitică. Ca profesor din New York, cât de fructuoasă aţi găsit întâlnirea cu participanţii români ?

A fost o întâlnire foarte fructuoasă şi am fost foarte impresionat atât de excelenţa cât şi de diversitatea filosofiei dezvoltate aici. Pentru a menţiona doar câteva domenii, au fost lucrări în etică antică, teorie politică, filosofia limbajului, epistemologia modalităţii, toate fiind în linie cu avangarda cercetărilor actuale. Sper foarte mult în continuarea cooperării între cele două facultăţi, şi între cele două ţări în general.

---

Kit Fine este Silver Professor of Philosophy în cadrul Universităţii New York (NYU). Din anii ‘70, publică articole şi alte contribuţii în cadrul logicii modale, logicilor filosofice, filosofiei limbajului, neo-aristotelicianism. Se caracterizează printr-un purism al concepţiei despre independenţa filosofiei.
Interviul a fost realizat şi tradus de Marian Călborean, student la Filosofie - Bucureşti, an IV

---

 

English Version

1. Your career spans over more than 30 years of teaching and research in various fields of logic and philosophy. Can you tell us some of your main interests that motivated your contributions?

I think my central interest has been metaphysics. I’ve wanted to understand the general nature of reality but I’ve also had a very strong interest in logic and mathematics. I think that these are the two main interests that motivated the work that I’ve done.

 

2. In your papers, you more than once explain very sensitively what you’re not talking about and you often object to other theories on there being maybe sufficient but not necessary. Is philosophy saying too much?

I’m of the general view that one should say as little one needs to say for the purposes at hand. I think my objections often were that these people were saying more than they needed to say. This is a way of achieving conceptual clarity and it is also a way of making clear what’s at issue, because you may see that extraneous questions are not at issue. 

So I do think philosophers often go beyond what they need to say for the purposes at hand. If you like, a lot of my work has been informed by a very purist conception about what needs to be done in philosophy.

 

3. So you think that, as mathematics, philosophy is concerned with the truth?

I have a view of the discipline that philosophy is concerned with truth and one of the main ways of reaching the truth is through argument. It may well be that other philosophers have a different conception about the subject and how it is to be done.

 

4. What’s the difference, in your view, between the ‘good’ and the ‘bad’ philosophy?

Good philosopher thinks clearly. The bad philosopher doesn’t. So for me the distinction doesn’t turn so much on your views but on how you think.

 

5. Is this because of the stress you put on logic?

Logic in the very broadest sense of the term. You could think well without knowing logic

 

6. According to this definition, is contemporary continental philosophy –hermeneutics, post-structuralism- ‘bad’ philosophy?

In my view, that sort of philosophy is not done well. In my opinion, most of the people who do it are not thinking well. They do not make themselves as clear as they should, they don’t argue well.

I have a view of how a good argument in philosophy should be. It should aim to carry convictions, persuade someone even if it’s someone skeptical. We all recognize what a good argument in mathematics is. Although it’s not so easy to say what a good argument in philosophy is, I still think that there are standards. There are two main requirements: it should be reasonably clear what you’re saying at each step and it should be reasonably clear what follows then from what you previously said. Of course, the requirements are connected because unless you’re reasonably clear about what you mean, it would be hard to know what should follow from it.

 

7. What you think of the latter part of Wittgenstein’s work? Does it fit well these standards?

In my view it does not; so I’m not myself a great fan of latter Wittgenstein but many philosophers whom I respect do like the work.

 

 

8. What kind of general relation do you see between formal logic and philosophy?

Logic is helpful to philosophy in many ways, just as mathematics is helpful to physics. Surely it can help one reason better and see more clearly what the arguments are. To take one example, I think it is very hard to see how we could properly understand the ontological argument and the various versions of this argument that revolve around existence, without some logic.

Philosophy often concerns very subtle differences in formulation of claims or subtle forms of argumentation and logic can help bring those out. I can roughly describe it as a tool.

 

9. During the Colloquium, you doubted the entailment from conceivability to metaphysical possibility. At the same time, the intuition that things could have gone differently has been seen as the basis of developing a modal logic. Beside that intuition, what’s the interest in modal logic?

What I said was that conceivability was not a sure route to possibility. It can appear to be conceivable that P without it being metaphysically possible that P. I also think that although it is not a sure route to possibility, conceivability is a good guide. If something seems conceivable to you, in the absence of any reasons to the contrary, that’s a good reason to think that it’s possible. That’s a very crude statement but I think that something of that sort is true.

It doesn’t really bear on the interest of modality but on how we get to know modal truth. Some modal truths concern possibilities, some concern necessities. Conceivability is really relevant only to our knowledge of possibility. Surely we have such knowledge and it’s mainly through the evidence provided by conceivability that we have it.

 

10. As concerning the relationship between logic and philosophy, where is it rooted that “possible” is the same with “not necessarily not to”?

That’s really a demarcation question. Where does logic begin and where does it end, where does philosophy begin and where does it end. I think that on a narrow conception of logic you could say it doesn’t properly belong to logic. On a broader conception it does. There might be a real issue here but it would depend upon our conception of logic.

Logic is usually taken to be concerned with the formal aspects of reasoning. So I think, if we said that something is red but it’s not green, that would not be taken to be a logical matter. On the other hand, if we take the fact that “Everything A-s” is equivalent to “it’s not the case that something doesn’t a”, that would be a logical matter. In some sense, the second of these is formal while the first is not. So if you ask the same question about “necessarily” being the equivalent of “not possible not”, I think we can feel a tension; there’s a way in which the notions of ‘necessity’ and ‘possibility’ are formal in the way all quantifiers are but there is also a way in which they are not so formal. So, it’s a tricky question.

 

11. There are many kinds of philosophical logics. Can these be summed up in a single philosophical logic, a so-called ‘philosophical language’ of all the problems for which logic might be useful?

We can work on each logic one at a time and then we can work on the combination of these logics and I suppose we might finish the task. Maybe there are some reasons in principle to think that one can’t finish the task. I don’t really know how to answer that question, although I think it’s an interesting question. Anyway, we’re very far from having a clear view of the different particular logics.

 

12. Which are the main developments for the future in the areas of philosophical logics?

I think the action is right now in the intersection of modal logic and tense logic, used in computer science and artificial intelligence. These logics have proved to be very helpful both for computers, in understanding the behavior of programs, and also in artificial intelligence, to provide a formal model of human reasoning that computers could use. That’s where most of the work is being done.

But I still think that these areas of logic are of great philosophical interest. To take one example, I still don’t think we have adequate deontic logic, which could be properly used for the purposes of ethics and which might be of some help in discussing ethical questions.

 

13. In your papers you use a distinction between the pre-Kripkean and post-Kripkean views on necessity. Which would be the main difference made by Kripke?

I think the main difference was just taking the idea of de re necessity -the necessity of things or objects- seriously. I think that prior to Kripke, people did not take seriously the idea that an object as such can necessarily have certain properties. And there’s a whole history of philosophy displaying skepticism about this idea. Kripke made vivid to us that there were intelligible questions about necessary properties of objects, that these questions should be considered and that actually they are important for philosophy. It’s not the only difference but to me it’s the major one between the eras.

 

14. In your paper, “Varieties of necessity” you stressed the idea that there are three types of ‘necessity’: metaphysical, natural and normative necessities and that the attempts to reduce one type to some other would not be successful. Could modal pluralism accommodate even more types of ‘necessity’?

 Yes, in principle it could.  I have no a priori commitment to there just being these three basic forms.  It is merely that, in attempting to reduce the various notions of necessity to other forms of necessity, these were the three notions that I could not reduce any further.  I think I mentioned in a footnote that maybe a notion of historic necessity (according to which the past was necessary but the future was not) should be added to the list and philosophers more imaginative than myself might come up with further notions still!

 

15. Is philosophy dealing with the distinct normative necessity?

I think that ethical principles, at least when stated in categorical form, should hold of normative necessity. But it’s not the job of philosophers to come up with ethical principles. Again, this is a demarcation problem and perhaps, philosophy broadly conceived could include these questions in their most basic considerations of ethics.

I certainly think that within metaphysics and other non-normative branches of philosophy, all propositions should hold of metaphysical necessity. They should be a priori as well. In that sense, I think philosophy is like mathematics.

 

16. There’s been a move since Kripke, most famous in Putnam, to say that there are some necessary statements which are a posteriori. Do you agree with Putnam on that?

I agree that there are necessary a posteriori truths; it is just that they don’t belong to philosophy. So “water is H2O” is not a philosophical claim. Of course, we philosophers can deal with it, not by asserting it but using it as an example. There is a related philosophical claim, which is “if water is H2O, then necessarily water is H2O” and that is a claim of a priori necessity, on my view.

 

17. What kind of necessity does deontic logic deal with?

Deontic logic would deal with the notion of “what ought to be the case”. And if you like, that’s a kind of necessity; it’s a sort of “must” like in “you must do this”. But I was thinking of alethic necessities expressing necessary truths. When you say you must do this, you don’t think it’s a necessary truth that you do this. So that necessity in not in the same camp as the other necessities.

 

18. Concerning your paper “Essence and modality”, if not by means of modal logics, how do you envisage capturing the meaning of “essence”?

Most people have wanted to understand the notion of ‘essence’, of what something is, in terms of notion of ‘necessity’ and I reversed the usual picture. I think we should understand necessity in terms of essence. For me, metaphysical necessities are those that arise from the identity of things; it’s from a prior understanding of what something is, that we arrive at our conception of what’s necessary.

 

19. Can you tell us something more on your understanding of “what things are”?

It seems to be a very intuitive distinction. If I ask “what is justice?” for example and you say “justice is something that has been much discussed”, that may be true but everyone can recognize that this is not an answer to the question. You’re not saying what justice is. If you say “justice is fairness”, well, you’re at least in the ballpark, that’s something that might be relevant for what justice is.

There seems to be a very clear distinction between features of an object that tell us what it is, in the philosophically significant sense of the term, and the ones that don’t, which tell us only how it is, but not what it is. If you ask me to explain in more fundamental terms that distinction, I’m not sure I can but it seems to me clear that there is a distinction here.

 

20. In the same paper, you approached the question of “meaning”. Is “essence” the same with “meaning” on your account?

It’s not that “essence” is the same as “meaning” but there is a close connection between “essence” and “meaning”. So if you like, the relationship between essence and necessity is analogous to the relationship between meaning and analyticity and just as you shouldn’t understand essence in terms of necessity but necessity in terms of essence, you shouldn’t understand meaning in terms of analyticity but analyticity in terms of meaning.

I also think that there is a closer connection, not just a parallel; in saying what the meaning of an expression is, you are actually saying what the expression is, in other terms, it’s part of the essence of a meaningful expression that it means what it does - so if you like, “meaning” would be a special case of “essence”.

 

21. We usually suppose scientists today don’t use terms like “essence”. Should the conceptual fields of philosophy and science keep a close connection?

We have a very clear conception of what concepts mathematicians employ, we can formalize their theories. To my mind, it’s actually very unclear what concepts scientists employ. Philosophers often make dogmatic statements about this. Part of the difficulty is that science is not just an abstract theory, it’s part of the content of science that it should relate to reality in a certain way. Then, the method of science isn’t simply a method of proof, as it is in mathematics, so we don’t quite know what concepts might be involved in the method of science, even if the results of science can be formulated in a very austere language. Maybe if we are to understand how scientists reach their conclusions we need to go beyond that austere language. So, it’s not altogether clear to me that we have a sufficient understanding of science to conclude that it doesn’t employ notions related to “essence” or “necessity” etc.

It might happen that scientists formulate a mathematical model of the scientific theory but that’s a model, it doesn’t actually itself state the content of the scientific view. To give one example, you might think that it’s part of the content of science that its laws and statements should hold with a kind of necessity, so as to apply to counterfactual situations.  That would not be a part of the mathematical formalism in which the scientific theory is stated but you may still think it’s part of the content of science.

 

22. We discussed before that philosophy is concerned with truth and it is a kind of more fundamental research. Thinking of scientific results well-known by philosophers, such as Heisenberg’s uncertainty principle, may science help philosophy around?

Those results have had tremendous philosophical interest and they have been used in a variety of ways in philosophy. Some suggest that maybe we should give up standard classical logic.  They have also been thought relevant to the problem of free will.  And of course, they suggest that the universe may not be deterministic and so many philosophers have suggested we should take seriously the idea of objective probabilities, probabilities residing in the world itself.  And I could go on.

However, there’s a way in which if you do philosophy of science, it’s applied philosophy or reflecting philosophically on what people have done in some other area. And maybe philosophy of mathematics is like that as well. I have a kind of purist conception of philosophy in which at the most fundamental level it could be done without having to feed off these other disciplines. But I can see that this just might be very unrealistic in various cases, to think that one might arrive at such a fundamental philosophy. If you like, just as logics should be prepared for any kind of statement, philosophy at its fundamental level should be prepared for any kind of   possible account of the ultimate nature of reality. At the most fundamental level, we are not concerned with how reality is, but with how it must be.

 

23. Someone might say the philosophical topics we discuss are irrelevant to common sense or the common life of people. What’s, in your view, the importance of discussing philosophical questions?

Well, I think these questions have interest in themselves. I mean the buck has got to stop somewhere. I think it’s probably human nature to want to understand things. Philosophy is part of the attempt to understand things. But, it turns out, when one tries to understand things, that often is very helpful in other ways and in fact, philosophy of language has been very helpful to linguistics, artificial intelligence, psychology, and so forth.

There usually are connections between philosophy and more practical subjects or practical concerns but they tend to be rather remote, just as with pure mathematics. We’re often dealing at a high level of abstraction so it’s only very indirectly that it’s affecting practical matters.

 

24. Shouldn’t philosophical theories be accessible to the general public?

I think most people do have philosophical interests, I think it would be an odd person who hadn’t thought about the objectivity of ethics, or about whether we’re genuinely free, or about whether we generally know what we claim to know.  But such interests need to be cultivated if they’re to go anywhere. Society does not encourage these interests.. The seed may have been sown but the ground is barren. All we can hope is that the ground may be less barren in years to come.

 

25. We’re having this discussion in Bucharest, following the annual Colloquium of Analytical Philosophy. As a professor from New York, how fruitful have you found the meeting with Romanian counterparts in the colloquium?

It’s been very fruitful and I’ve been very impressed both with the excellence and with the diversity of the philosophy that’s being done here.  There was work in ancient ethics, political theory, the philosophy of language, and the epistemology of modality – to mention some – that is in the vanguard of current research.  And I very much hope that cooperation between the two departments – and between the two countries in general – will  continue in the future.