Anarhismul individualist
Este un curent politic îndreptat atât împotriva capitalismului cât şi a socialismului, deşi unii spun că ar fi doar o formă extremă de libertarianism. Acest tip de anarhism pune un mare accent pe proprietatea privată şi pe drepturile individului, dar aceste drepturi nu trebuie garantate de nimeni aşa cum nici proprietatea nu trebuie protejată. Individul este propriul său stăpân şi poate face ce vrea cu averea sa (dacă are destulă forţă să şi-o apere singur de ceilalţi). Este o filosofie a dreptului natural şi pledează pentru piaţa liberă. Reprezentanţi: William Godwin, Max Stirner.

Anarhismul colectivist (Anarho-colectivismul)

Este o ramură majoră a anarhismului din secolul XIX, iniţiată de Bakunin. Ideile lor erau socialiste până la un punct: abolirea statului şi a proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. Despărţirea de marxişti apare în punctul imediat următor revoluţiei: pentru anarho-colectivişti nu e nevoie de instituirea altui stat, muncitorii se pot organiza singuri foarte bine în comune. Marxismul şi socialismul de stat sunt nişte forme inacceptabile de autoritate pentru că ele nu permit proletariatului să acţioneze spontan şi atunci trebuia luptat împotriva lor la fel ca şi împotriva statului capitalist. Anarho-colectiviştii credeau într-o ordine spontană ce urma să se instaureze odată cu dispariţia statului. Alţi membri ai acestei mişcări: Kropotkin, Errico Malatesta.

Anarho-sindicalismul
În viziunea aceasta, nu doar Statul e rău, ci şi capitalismul. Ambele trebuie distruse şi înlocuite de o uniune a muncitorilor care ar trebui să conducă totul, fiecare muncitor având drept egal de vot iar participarea la conducere ar fi directă. E un fel de democraţie directă dar numai pentru muncitori. Lupta acestor anarhişti e o luptă de clasă şi mijloacele folosite sunt mai ales grevele. Teoreticianul cel mai cunoscut al acestei mişcări e Rudolf Rocker. În prezent, Noam Chomsky e cel mai cunoscut susţinător din lumea academică.  

Anarhismul creştin:
Pentru majoritatea anarhiştilor Dumnezeu e doar o altă o altă sursă de coerciţie alături de Stat şi atunci ar trebui înlăturat. Nu şi pentru anarhiştii creştini: ei cred că doar omul îl înrobeşte pe om pe când Dumnezeu îl eliberează. Statul şi uneori Biserica au trădat învăţătura lui Hristos şi deci ele trebuie ignorate. Anarhistul creştin îşi conduce viaţa urmând principiile din Noul Testament, nu are nevoie de alte legi. Textul lui Tolstoi Împărăţia lui Dumnezeu e în tine este textul care teoretizează cel mai bine această poziţie. Anarhiştii creştini se împart în două direcţii: cei care susţin autoapărarea împotriva agresiunii statului (sau a indivizilor) şi cei care nu se apără. Unii din ei refuză să plătească impozite sau să participe la război. Metoda comună tuturor este nesupunerea civică şi rezistenţa pasivă – şi ea se manifestă mai ales împotriva Statului când acesta vrea să înceapă vreun nou război. Din acest punct de vedere şi Mahatma Ghandi ar trebui să intre în această categorie, chiar dacă nu era creştin. Reprezentanţii cei mai cunoscuţi sunt: Kierkegaard, Tolstoi, Berdiaev, Thoreau.

Anarhismul verde
Este o formă de anarhism îndreptată mai ales împotriva civilaizaţiei moderne care ar fi cauza corupţiei şi nefericirii generale. Anarhiştii verzi pledează pentru o reîntoarcere la formele de viaţă simple ale strămoşilor; oamenii ar trebui să trăiască în comunităţi săteşti nu mai mari de 100 de oameni, fără să fie conduşi de nimeni din afară, producând ei singuri tot ceea ce au nevoie.  Există şi o încercare reuşită de a realiza o astfel de comunitate, orăşelul Auroville din India.